Proiect CNFIS-FDI-2026 · Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Three Minute Thesis — competiție internațională de comunicare a cercetării, dezvoltată de Universitatea din Queensland și desfășurată în peste 600 de universități din peste 85 de țări. Doctoranzii TUIASI din anii III și IV, din toate cele 13 domenii de doctorat, își prezintă teza în trei minute, într-un limbaj accesibil unui public nespecialist.
Cod proiect
CNFIS-FDI-2026-F-0261 · Domeniul D7 ·
Perioadă: 15.06 – 18.12.2026
Coordonator
CSUD — TUIASI · Director: Prof. univ.
dr. ing. Alexandru Sălceanu
Ediția anterioară
CNFIS-FDI-2025-F-0069 ·
Implementat integral în 2025
Cadrul general
Three Minute Thesis (3MT®) este o competiție de comunicare a preocupărilor în cercetare, dezvoltată de Universitatea din Queensland. Studenții doctoranzi au la dispoziție trei minute pentru o prezentare convingătoare despre teza lor de doctorat și despre aplicațiile ideii de cercetare abordate. Ideea din spatele acestei competiții este creșterea abilităților academice de prezentare și de comunicare ale cercetătorilor — abilități necesare pentru a explica eficient un subiect de cercetare în trei minute și într-un limbaj adecvat unui public nespecialist.
De la prima lansare, în 2008, competiția 3MT® a avut loc în peste 600 de universități din peste 85 de țări din întreaga lume. Competiția este înscrisă în circuitul internațional și se desfășoară după reguli internaționale.
Începând din 2025, TUIASI organizează Competiția 3MT® TUIASI, care se adresează studenților doctoranzi din toate cele 13 domenii de doctorat ale universității, aflați în anul III sau IV și care au un plan clar pentru cercetarea lor.
Motivare
01
Creșterea vizibilității TUIASI prin aderarea la o competiție realizată sub brand internațional.
02
Posibilitatea creării unei emulații prin demararea, în premieră în România, a unei astfel de competiții.
03
Crearea sentimentului de apartenență la universitate în rândul studenților doctoranzi.
04
Creșterea vizibilității studiilor doctorale din TUIASI și la nivel național.
05
Încurajarea studenților doctoranzi în realizarea unor prezentări concentrate, de tip pitch.
06
Creșterea gradului de satisfacție a studenților doctoranzi față de parcursul lor academic.
07
Îmbunătățirea competențelor transversale ale studenților doctoranzi — comunicare, sinteză, adaptarea mesajului la public.
08
Promovarea cercetării doctorale din TUIASI către companii și către societate în ansamblu.
Insert-ING2 — „Inserția profesională de succes a absolvenților TUIASI susținută prin dezvoltare instituțională”. Proiect finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (CNFIS-FDI), coordonat de CSUD TUIASI.
© 2026 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași · Insert-ING2. Toate drepturile rezervate.